Un centaurian în vizită la marţieni

clip_image002Primesc mai deunăzi o carte proaspăt apărută, a unui camarad-de-arme, chimista şi scriitoarea SF Galia Maria Gruder, de două ori apropiată mie: a trăit, şi ea, în cea-mai-bună-dintre-lumi (vezi CPSF I din seria a IV-a), cea a „Colecţiei…“ lui Adrian Rogoz, şi suntem născuţi amândoi în acelaşi judeţ, pe vremuri românesc, Soroca, în târguşoare apropiate, Ţarigrad, respectiv Vertujeni. Cartea se numeşte În legitimă apărare, este o colecţie de povestiri calde, romantice, vetust-rogoziene, cu acel aer de „Pe vremea noastră…“, ce mai, nostalgice cât cuprinde… Doamna Gruder are însă şi un alt atu, pe care îl aruncă hotărâtă cititorului: „Eu mi-am citit povestirile la «Marţieni»!“ Ei, asta dă deja o altă turnură lucrurilor, căci pe vreme inventării cenaclurilor SF (la începutul anilor ’70) a fi citit la Cenaclul „Marţienilor“ însemna pur şi simplu o înnobilare!

Cine şi când a inventat marţienii literari n-aş şti să vă spun, proba- bil Ion Hobana, care era demnitar în – atunci – foarte respectata Uniune a Scriitorilor, să se fi înţeles cu Sergiu Fărcăşan, Adrian Rogoz, Vladimir Colin şi editorul Victor Zednic de la Albatros şi să fi demarat revoluţionarul demers – cert este că acţiunea a prins instantaneu, că binomul Bărbulescu–Anania, Viorica Georgina Rogoz, Victor Bârlădeanu, Horia Aramă, Doru Davidovici, Mihnea Moisescu s-au înregimentat imediat în falangele marţiene, CPSF a bătut toba, aşa că iată-ne şi pe noi, primele trei Cenacluri SF de amatori, zgrepţănând pe la uşile Casei Scriitorilor din Calea Victoriei bucureş- teană. Ni le-au deschis larg Sergiu Fărcăşan şi Adrian Rogoz, am pătruns înăuntru cu sfială (deh, Sfânta, Sfintelor, atotputernica Uniune a Scriitorilor) în sala cu oglinzi, cred că atunci şi acolo am auzit pentru prima dată  „Constelaţia din ape“, a citit Romulus Bărbulescu, el era purtătorul de cuvânt al binomului Romulusbărbulescugeorgeanania. Dar când eşti tânăr, de sfială scapi repede, îi iau locul îndrăzneala, chiar tupeul, mai ales că CPSF-ul lui Rogoz demarase o acţiune propusă de mine: hai să-i publicăm în revistă pe cenacliştii amatori din ţară! Aşa că, după ce am ascultat cu smerenie paginile citite de un tinerel clujean pe numele său Mircea Opriţă (fusese premiat la primul concurs de povestiri SF al scriitorilor din ţările socialiste), am hotărât să cutezăm mai mult şi, cu ajutorul autorului remarcabilelor O iubire din anul 41042, Atacul cesiumiştilor şi Vă caută un taur (vorbesc, desigur, despre Sergiu Fărcăşan), iată-ne pe noi, cenacliştii de la craioveanul „Henri Coandă“, invitaţi să citim în sala cu oglinzi… Aveam dreptul la o singură povestire, am ales una scrisă de Ion Ilie Iosif, săracul Iliuţă era ud tot în timp ce citea, dar poves- tirea a plăcut, iar Sergiu Fărcăşan l-a declarat pe prietenul nostru inventator al banavetului oltenesc (Ilie încrucişase în povestire o banană cu un castravete…). Aşa că ne-am întors în Cetatea Băniei în plină glorie, ne-au lăudat şi ziarul local, şi postul de radio, şi revista Ramuri, ce mai, eram celebri şi ne pregăteam să fim şi mai şi… Căci ne încolţise deja gân- dul să facem concurenţă CPSF-ului rogozian cu o revistă SF craioveană (avea să se numească Omicron, trei numere aveau să apară la mijlocul deceniului opt – dar asta este deja o altă poveste…).

Aveau să se petreacă însă schimbări dramatice în viaţa marţienilor cenaclişti. Prima a fost în timpul participării la EuroCon I, la Triest, cred că prin 1972, unde am fost singurul fan SF român, însoţind însă un dis- tins areopag de profesionişti – Sergiu Fărcăşan, Viorica şi Adrian Rogoz, Vladimir Colin. Nu intru în detalii, a fost o săptămână splendidă, despre EuroCon-uri vă voi povesti altă dată. Am avut atunci pentru prima oară senzaţia că lumea imaginaţiei se aşază temeinic peste lumea reală (mai adaug doar că începutul anilor ’70 fiind, pentru români, relaxat politic, eu am făcut autostopul pe traseul Craiova–Triest şi retur, ultima parte pe o motocicletă) – dar, din păcate, la puţin timp după sărbătoarea de la Triest, autorul romanului Vă caută un taur (premiat chiar cu acea ocazie) hotărăşte să nu se mai întoarcă în ţară. Sergiu Fărcăşan va lua drumul Canadei, activitatea lui de scriitor SF se va încheia, fireşte, şi am aflat peste ani că medicul-scriitor-jurnalist român devenise titular al catedrei de ştiinţe sociale de la Universitatea din Toronto, unde profe- sase şi scrisese şi celebrul Marshall McLuhan – c-aşa-i în Cosmos…

Pierderea lui Sergiu Fărcăşan avea să fie astfel prima dramă cu care se confrunta fandomul. A urmat o a doua: vine anul 1974 şi aflu dintr-o misivă a scriitorului Ion Hobana (lucram atunci în Maroc, profesor de matematică la Lycée Omar Ibn Abdelaziz din Oujda) că revistei Ştiinţă şi Tehnică i se amputase unul dintre braţe, tocmai suplimentul CPSF, iar editurile îşi micşorau producţia de carte de gen, pentru că mai-marii în ideologie ai ţării începuseră să se teamă de fenomen. Cenaclul „Marţienilor“ continuă însă să funcţioneze – au convins autorităţile vremii că poartă numele de „marţieni“ numai şi numai pentru că se întâlnesc în ultima zi de marţi a fiecărei luni – şi din 1976, anul întoarcerii mele în ţară, particip regulat la şedinţe, mai ales pentru că din călătoriile mele peste nouă mări şi nouă ţări venisem cu lăzi conţinând sute de volume SF – capodoperele acestei literaturi cu uriaşă priză la public în Europa şi America – şi care aveau să devină, în timp, materie primă pentru re- viste, almanahuri, antologii SF cu care, strămutat în Bucureşti, aveam să împresor editurile şi redacţiile, mai ales că fandomul SF explodasem de la trei cenacluri în ’61-’70 la cincizeci şi cinci în deceniul opt al secolului trecut.

Fragment din articolul “Un centaurian în vizită la marţieni”, de Alexandru Mironov, publicat în CPSF03.

Tags: , , ,
1642 vizualizari

Lasă un comentariu