SINGURĂTATEA REGELUI DIN CORFU – Don Simon

CPSF Nr. 17 / aprilie 2014  | 29.04.2014

Don SimonCelor care știu ce înseamnă singurătatea

De ce Corfu? Simplu: aici am descoperit ce sfâșietoare poate fi singurătatea. De atunci au trecut zeci, poate sute de ani. Apostolii se petrec prin lume ca să inventarieze și să amplifice dimensiunea creștină, vikingii se holbează după Rafael, singurul înger cu patima beţiei și cu inimă omenească, în schimb mările nu s-au schimbat, nici cerul și nici dureroasa singurătate.

Despre patimă.

Am plecat din Scandinavia după ce i-am cunoscut pe Lotte și pe Gunnar și chiar pe mântuitorul dorinţelor și iubirii lor nepământene, pe Rafael. În acea vreme am descoperit invidia și tot atunci i-am cunoscut pe asasinii- pereche. Fascinaţia unui timp care este pregătit să te refuze, când ai senzaţia că nu trăiești, când descoperi, laolaltă, iubirea și crima, a fost suficientă ca să-mi adâncească depresia propriei existenţe. Din acest punct și până la momentul în care m-am simţit pregătit să divorţez de lume nu a mai fost decât un singur pas.

Am trăit zece zile într-o barcă, alături de propriile întrebări. Vântul m-a dus pe insula singurătăţii mele. Stelele au existat deasupra, stupide și desfigurate de singurătate, așa cum există dintotdeauna. Ce m-a împins chiar în Corfu, n-am habar. În orice caz, delirul singurătăţii într-o barcă nu te îndeamnă să folosești o busolă sau un sextant. Ești atât de acrit și împăcat cu propriul patetism, încât ghidul tău nu poate fi decât destinul.

 

Am băut apă coclită după prima zi.

M-a durut capul îngrozitor.

Și peste toate am trecut cu patima noului început.

 

Este clar că m-am certat cu Dumnezeu, altfel cum să fi ajuns în acest impas existenţial?

Am văzut conturul insulei într-o dimineaţă când eram scuturat de friguri. Prima senzaţie a fost că era vorba despre o iluzie. În miezul singurătăţii se întâmplă des să ai o viaţă virtuală. Apoi i-am simţit mirosul, aș putea spune asta.

Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice (CPSF) Anticipatia Nr.17Când am simţit nisipul plajei sub tălpi am întâlnit Bătrânul-care-a-mai-apucat-să-trăiască-acea-zi. Era un lepros uitat de moarte, care halucina majoritatea timpului. În mijlocul unui morman de tâmpenii rostite în limbi diferite, mi-a spus că sunt pregătit să preiau singurătatea pentru încă trei mii de ani. A murit înainte de asfinţit.

În ceasul mariajului soarelui cu inima mării am înţeles ce responsabilitate copleșitoare era prizonieră în spiritul insulei.

Dumnezeu nu a rostit niciun cuvânt.

„Mai bine de atât nu se poate.“

O expresie. Pe vremea aia Jack Nicholson nu era nici măcar un spermatozoid mic și obraznic.

Peisajul ideatic nu poate să compenseze niciodată singurătatea, mai ales când aceasta începe să devină obsedantă, când îţi provoacă stări agresive de angoasă, când te duce în stare să halucinezi zile în șir cu buzele uscate de vânturi, străbătând fără noimă lagunele și potecile invizibile dintre măslini și portocali.

Sunt zile când am senzaţia că singurătatea este o rană, o arsură care-mi provoacă cele mai perverse chinuri.

 

Fragment din povestirea Singuratatea regelui din Corfu, scrisă de Don Simon și publicată integral în Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice (CPSF) Anticipatia Nr.17.

Tags: ,
2137 vizualizari

Lasă un comentariu