O Bandită – Joe Abercrombie

O bandita - Joe AbercrombiePovestirea de față ne introduce în universul romanului Red Country, apărut sub semnătura lui Joe Abercrombie în 2013. În paginile care urmează vom face cunoștiință cu Shy South, personaj principal în Red Country, alături de Nicomo Cosca și de Logen Nouădegete, cunoscuți cititorilor din trilogia Prima Lege (Tăișul săbiei, Fără îndurare și Puterea armelor, apărute la Nemira între 2011 și 2013).

SHY ÎMBOLDI CALUL CU CĂLCÂIELE, DAR ACESTA SE ÎMPIEDICĂ și, înainte de a înțelege ce se întâmplă, ea își luă cu tristețe rămas-bun de la șa.

Avu la dispoziție doar o clipă pentru a evalua situația. La prima vedere nu era prea bună, iar pământul care se apropia amenințător nu-i dădu răgaz să găsească o soluție satisfăcătoare. Se strădui, în cădere, să se rostogolească – așa cum încercase mereu în multele bușituri pe care le primise de la viață –, dar degrabă solul o primi neprietenos și o trimise într-un tufiș uscat, ars de soare.

Praful se așeză.

Își oferi o clipă ca să-și recapete răsuflarea. Apoi o altă clipă pentru a scoate un geamăt furios, în timp ce lumea înceta să se mai învârtească. Și încă una pentru a-și aduna lângă trup mâna și piciorul peste care căzuse, așteptând durerea atroce care ar fi anunțat o fractură. Lucru care ar fi însemnat că viața ei mizerabilă urma să se încheie în amurg. Nu i-ar fi părut rău să sfârșească odată, pentru că ar fi însemnat să nu mai trebuiască să fugă întruna. Dar durerea nu veni. Nu mai mare decât după o căzătură oarecare. În vreme ce jalnica ei viață avea să tot continue astfel, ea va tot aștepta să-i vie mintea la cap.

Se ridică, se scutură și scuipă pământul din gură. În ultimele luni mușcase țărâna de nenumărate ori și avea o vagă premoniție că nici acum nu era pentru ultima dată. Calul zăcea la câțiva pași, pe o parte, plin de spumă, cu picioarele din față negre de sânge. Săgeata lui Neary îi străpunsese pulpa, nu atât de adânc cât să-l omoare imediat sau măcar să-l încetinească, dar destul cât să-l facă să sângereze abundent. Asta, plus goana impusă de Shy, uciseseră calul la fel de bine ca o lovitură direct în inimă.

Puterea ArmelorÎntr-o vreme lui Shy îi plăcuseră caii. Fusese o vreme în care, deși disprețuia, pe bună dreptate, oamenii, ajunsese să îndrăgească mult animalele. Dar acele timpuri trecuseră. Acum Shy nu mai îndrăgea pe nimeni. Așa că nu zăbovi să calmeze animalul care își dădea ultimele răsuflări, înspumate de sânge, și o luă la goană spre oraș, clătinându-se la început, dar intrând repede în ritm. La alergare se pricepea foarte bine.

Oraș era prea mult spus. Erau șase clădiri, dintre care vreo două-trei nu meritau nici acest nume. Făcute din lemne tăiate grosolan, fără vreun unghi drept, coapte de soare, cojite de ploi, năclăite de praf, adunate împrejurul unei piețe noroioase care avea în mijloc o fântână dărăpănată.

Cea mai mare dintre case arăta ca o tavernă sau ca un bordel, sau poate ca un oficiu poștal, sau ca toate trei la un loc. Deasupra ușii spânzura o placă ruginită, dar parte din înscrisul inițial fusese șters demult de vânturi. Nimic, nicăieri, doar asta se mai putea citi. Urcă treptele câte două, picioarele-i goale făceau scândurile vechi să scârțâie, iar ea se gândea rapid ce poveste să spună odată ajunsă înăuntru, ce adevăruri să amestece cu ce minciuni ca să-și atingă scopul.

Mă urmăresc niște oameni! Cu răsuflarea tăiată în pragul ușii, străduindu-se să arate disperată – asta nu necesita eforturi prea mari de prefăcătorie, fusese starea ei naturală în ultimul an.

Sunt trei ticăloși! Apoi – sperând să n-o recunoască nimeni din afișele cu recompense înșirate pe pereți – adăugă, Au încercat să mă tâlhărească! Asta, cel puțin, era adevărat. Bineînțeles că nu era nevoie să spună că ea însăși jefuise banca cea nouă din Hommenaw în tovărășia celor trei, plus a unui al patrulea care fusese deja prins și spânzurat de autorități.

Mi-au ucis fratele! Sunt însetați de sânge! Fratele ei era bine sănătos acasă, unde și-ar fi dorit și ea să fie în momentul acela, iar urmăritorii ei erau însetați, da, dar de poșirca ieftină cu care erau obișnuiți. Dar ea ar spune asta cu tremurătura aceea specială în glas, pentru care exersase îndelung. Își închipui cum proprietarii se reped să o ajute, să salveze o biată femeie aflată la necaz. Mi-au împușcat calul! Trebuia să recunoască, erau slabe șanse ca troglodiții care locuiau aici să posede cea mai mică înclinație spre cavalerism, dar poate măcar o dată soarta îi va surâde.

Se mai întâmplase.

Se împletici pe ușa tavernei, deschise gura să-și spună rolul și se opri brusc.

Locul era gol.

Fara indurareNu numai că nu era nimeni, dar nu era nimic înăuntru. Soarta nu îi surâdea. În salon nu era nici măcar o urmă de mobilă. O scară îngustă se continua, pe peretele din stânga, cu o galerie în care se căscau ușile deschise ale camerelor goale de la etaj. Raze de soare luminau prin golurile din tâmplăria ruinată. O șopârlă se grăbi să se ascundă în întunericul care se aținea prin colțurile acoperite de un strat gros de praf. Shy rămase o clipă nemișcată, clipind, apoi se repezi afară și intră în următoarea clădire. Când deschise ușa, aceasta ieși din țâțâni și se prăbuși cu zgomot.

Clădirea nu avea acoperiș. Nu avea nici măcar podea. Doar căpriori rari, printre care se vedea cerul rozaliu de deasupra, și câteva grinzi de lemn puse direct pe pământul gol. O priveliște la fel de dezolantă ca pustiul prăfos dimprejur.

Afară, din nou. Acum, fără speranța care îi perturbase percepția, vedea totul așa cum era de fapt. Ferestrele nu aveau geamuri, nici măcar niște cartoane care să le astupe. Fântânii îi lipsea cumpăna. Nu se vedea nici un animal, în afară de calul ei mort, care servea drept excepția care întărea regula.

Nimerise în cadavrul unui oraș, mort de cine știe când.

Shy zăbovi în locul acela uitat de lume, cu simțurile în alertă, cu picioarele încordate, gata să fugă, numai că nu știa încotro. Se îmbrățișase cu un braț, degetele celuilalt se mișcau fără rost, își mușca buzele, iar aerul inspirat cu rapiditate scotea un șuier ușor când ieșea prin strungăreață.

Traducere din limba engleză de Ileana Busac

Fragment din povestirea O Bandită (Some desperado) , de Joe Abercrombie, publicată integral, la Editura Nemira, în revista Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice (CPSF) Anticipatia Nr.15.

Tags: , , ,
1620 vizualizari

Lasă un comentariu