La galop prin piramidă

CPSF Nr. 05 / aprilie 2013  | 18.04.2013

images (6)O  nouă  aventură  a  lui  Taravik

“Kostik era ursuz. Kostik era nevricos. Kostik era pus pe scandal. Şi avea toate motivele să fie.

Părăsiseră teritoriul Terimeei doar de câteva ore, dar călătoria lor prin Calmeea se dovedise a fi înfiorătoare şi existau toate şansele să fie tot aşa până când aveau să ajungă la graniţa cu Ţara Hatti.

În primul rând, şoselele erau aglomerate şi nu puteai să alergi niciun pic. Nici măcar vreo zece, douăzeci de stânjeni. Iar dacă un pegas nu putea să gonească, nu putea nici să vorbească, ceea ce însemna că trebuia să tacă. Şi, după cum ştie toată lumea – şi mai ales pegaşii –, nu există chin mai mare pentru un pegas decât să-l sileşti să tacă.

În al doilea rând, cum să vorbeşti liniştit cu călăreţul tău, când la doi paşi de tine se afla un car tras de boi, plin cu femei, fete, fetişcane şi copile, care cotcodăcesc ca o poiată plină cu găini? Sau, dacă reuşeai să scapi de căruţa cu muieri, dădeai peste o ceată de bărbaţi care dezbă- teau plini de pasiune tot soiul de texte sfinte, în timp ce mergeau pe lângă asini. Dezbaterea lor consta într-o grămadă de răcnete, urlete, ţipete şi alte sunete stridente, care răneau auzul sensibil al lui Kostik. Uneori, discuţia despre interpretarea Scripturilor se transforma în încăierare, iar pegasul privea cu uimire cum oameni în toată firea îşi împărţeau pumni, se trăgeau de păr şi se tăvăleau prin praf, iar după aceea se ridicau din colb, îşi scuturau veşmintele şi-şi continuau discuţia ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

În al treilea rând, Kostik încercase să ignore înghesuiala de pe drum, să nu acorde nicio atenţie pălăvrăgelilor celor din jur şi să discute cu călăreţul său, ca orice pegas care se respectă. I se păruse normal să discute cu Taravik în dialectul din Terimeea (pe care unii îl considerau o limbă aparte, dar care semăna destul de mult cu celelalte limbi din regiune), dialect în care discutau de ani buni, şi-l enervase faptul că indivizii din jur (pe care nu-i văzuse niciodată şi cu care nu avea nimic în comun) îi ceruseră insistent să vorbească în dialectul local, ca să pri- ceapă şi ei ce spune. Kostik – care era într-o stare de spirit ce nu-l făcea dispus să accepte asemenea pretenţii – se răţoise la ei, gata să sară la bătaie. Atunci, unul dintre bătrânii din jur îi spusese, pe un ton didactic:

– În aceste zile de sărbătoare nu poţi să ascunzi nimic de nimeni, totul trebuie să fie public. Aşa cum nu ai voie să te ascunzi de Dumnezeu, tot aşa nu ai voie să te ascunzi de cei din jur!

Kostik fusese gata să-i dea o copită, dar văzuse că toţi ceilalţi dădeau aprobator din cap, aşa că-şi înghiţise amarul şi tăcuse.

Tăcuse şi se uitase urât în jur, înaintând cu viteza melcului turbat pe drumul înţesat de lume. Un timp, încercase să se distreze privindu-și tovarăşii de călătorie, dar după un timp renunţase, pentru că începuse să aibă vedenii: i se părea că zăreşte trei indivizi care se furişau în urma lor, ascunzându-se printre călători, prefăcându-se că fac parte dintr-un grup, pentru ca peste o jumătate de oră să apară în alt grup, cu alte veşminte… mai mult, indivizii când aveau barbă, când erau raşi, când aveau părul negru, când erau cărunţi… Adică, îşi spuse trist şi în- grijorat Kostik, efectul tăcerii se manifesta prin exagerarea imaginaţiei şi prin apariţia unei fobii metafizice care-l făcea să vadă pretutindeni conspiraţii şi conspiratori.

În acelaşi timp, şi Taravik era îngrijorat. Motivele îngrijorării sale erau mult mai pământeşti. Morbik, bancherul, le dăduse la plecare o sumă de bani care, după opinia sa, trebuia să le fie suficientă până când aveau să ajungă în Ţara Hatti, unde aveau să-l întâlnească pe cel care avea să le fie client. Adică, după socotelile pe care le făcuseră împreună, bani cât să le ajungă pentru şapte-opt zile. Însă, în ritmul în care înaintau, aveau să străbată Calmeea în vreo cinci-şase săptămâni – dacă aveau s-o străbată, pentru că, probabil, aveau să moară între hotarele ei, de foame şi de nervi.

Şi cu cât entuziasm porniseră la drum! Plecaseră din Terimeea dis-de-dimineaţă şi se îndreptaseră spre apus, către ţinuturile rodnice de lângă ţărmul mării. Cu câtă încântare părăsiseră deşertul şi pătrun- seseră în zonele cu livezi de măslini şi de alte soiuri de pomi fructiferi! Merseseră fericiţi pe drumul aproape pustiu ce şerpuia printre lanuri, grădini şi livezi… şi totul fusese plăcut până când ajunseseră la graniţa cu Calmeea.

De îndată ce trecuseră de postul de control (unde prezentaseră gărzii latgane şi vameşilor obdini scrisoarea de liberă trecere pe care le-o dăduse Morbik), se pomeniseră nu în altă ţară, ci în altă lume. Pământul era la fel de rodnic, livezile şi câmpurile la fel de îmbelşugate, numai că ele erau pustii, cei care ar fi trebuit să le lucreze erau pe drumuri, preocupaţi să împiedice călătoria unui curier independent şi a pegasului său. Nu prea înţelegea el ce-i apucase pe obdini, de-şi părăsiseră casele şi câmpurile şi umpluseră căile de comunicaţii terestre. Mai mult ca sigur că prietenul său Kostik ştia motivul, era chiar convins că pegasul abia aştepta să-l lămurească, numai că nu puteau să stea de vorbă din cauza înghesuielii. Obdinii ăştia erau ciudaţi, se băgau unde nu le fierbea oala, se vârau în vorbă şi se grămădeau pe drum, împin- gând, îmbrâncind şi insultând, fără să le pese de nimic şi fără să se teamă de nimeni. Îndrăzniseră să-l înghiontească de câteva ori şi pe el, care era cu peste două capete față de cel mai înalt dintre ei şi care ar fi putut să-l trimită în lumea viselor pe cel mai solid dintre obdini, doar dându-i un pumn în cap.

Pe de altă parte, căldura îl zăpăcea şi regreta că plecase la drum pregătit să străbată ţinuturi ostile, adică îmbrăcat cu cămaşa de zale şi înfăşurat în salteaua de lână (menită să oprească săgeţile) şi având pe cap coiful cel greu, din bronz masiv.

La un moment dat, drumul ajunse lângă un sătuc prăpădit, alcătuit din câteva case amărâte, care înconjurau un soi de han părăginit, ce părea într-o rână. O mare parte dintre cei de lângă ei părăsiră drumea- gul pietruit şi se îndreptară spre clădiri, deşi era încă lumină şi se putea călători în cele mai bune condiţii. Alţii îşi continuară drumul, iar Kostik li se alătură, la fel de morocănos ca şi până atunci. Mai merseră un timp, iar după vreo oră-două, când începuse deja să se întunece, ajunseră la un alt sat, la fel de amărât şi de prăpădit ca primul.

De data asta, toţi călătorii părăsiră drumul şi se împrăştiară printre case. Fiecare dintre ei părea să ştie foarte bine unde trebuia să se ducă, pentru că nu ezitau şi nu cereau informaţii de la localnici.

– Slavă zeilor, bombăni Taravik, în sfârşit drumul e liber şi putem să alergăm în voie până în zori. Pentru că presupun că atunci o să reînceapă înghesuiala…

Kostik se gândi că-i cazul să-şi exprime şi el bucuria că va călători în condiţii mai pegaseşti, dar, înainte să înceapă să pălăvrăgească, se grăbi să se ducă înapoi pe drum. Apucă să facă doar câţiva paşi şi să spună:

– Vremea e tocmai bună pentru o goană plăcută…

Apoi o voce supărată, ba chiar ameninţătoare, le strigă:

– Staţi locului! Ce vreţi să faceţi acum, când soarele e gata să apună? Cei doi se opriră şi se întoarseră în direcţia din care venea glasul. Văzură un grup de săteni înarmaţi cu sape şi furci (unul dintre ei ţinea în mână un topor cu coadă lungă, iar altul, o seceră de bronz), care stăteau aşezaţi pe marginea şanţului de lângă drum. Mai mult, Taravik văzu că în apropierea lor drumul era blocat de un soi de baricadă făcută din pari ce uneau nişte capre înjghebate din scânduri.

Toată chestia i se părea ciudată, dar tot ce văzuse în ţara aia fusese ciudat, aşa că îşi spuse că era mai bine să încerce să rezolve amiabil conflictul ce se întrevedea, aşa că spuse cu glas împăciuitor:

– Ce să facem? Vrem să ne continuăm drumul, pentru că-i vreme senină, iar nouă ne place să alergăm noaptea. Avem drum lung de făcut şi…

Între timp, obdinii se ridicaseră din şanţ şi se strânseseră în jurul lor. Nu păreau agresivi, ci mai degrabă miraţi”.

Fragment din povestirea “La galop prin piramidă”, de Liviu Radu, publicată în revista CPSF05.

Tags: , , , ,
1568 vizualizari

Lasă un comentariu