În tărâmurile pustiite

images (2)“De la Alys-cea-Plumburie poţi cumpăra orice ţi-ar putea pofti inima.

Dar e mai bine să n-o faci.

Domniţa Melange nu s-a dus în persoană la Alys-cea-Plumburie. Umbla vorba despre domniţă că era o tânără inteligentă, prevăzătoare, precum şi neînchipuit de frumoasă, şi auzise, la rându-i, poveştile. Cei care făceau negoţ cu Alys-cea-Plumburie o făceau pe propriul lor risc, aşa se zicea. Alys-cea-Plumburie nu-l refuza pe nici unul dintre cei care veneau la ea şi întotdeauna le făcea rost de ceea ce doreau. Şi totuşi, nu ştiu cum se face, dar, atunci când totul lua sfârşit, aceia care că- zuseră la învoială cu Alys-cea-Plumburie nu erau niciodată fericiţi cu lucrurile de care ea le făcuse rost, cu lucrurile pe care ei înşişi şi le doriseră. Domniţa Melange ştia toate aceste lucruri, de vreme ce ocârmuia din înaltul donjon construit în coasta muntelui. Pasămite că de aceea nu venise ea în persoană.

În loc de asta, Jerais a fost cel care a sosit să-i facă o vizită lui Alys-cea-Plumburie în ziua aceea; Jerais-cel-Albastru, apărătorul domniţei, întâiul dintre paladinii care-i apărau înaltul donjon şi care-i conduceau armatele în bătălie, căpitanul gărzii ce-i purta culorile. Jerais era îmbră- cat cu o tunică din mătase sinilie pe sub platoşa azuriu-închis a armurii sale smălţuite. Blazonul de pe scutul său reprezenta un vârtej izvodit din sute de nuanţe delicate de albastru, şi un safir mare cât ochiul unui vultur era incrustat pe plăseaua paloşului său. Când a ajuns în apropierea lui Alys-cea-Plumburie şi şi-a dat jos coiful, s-a văzut că ochii îi erau întru totul pe potriva nestematei de pe paloş, deşi părul îi era de un roşu neaşteptat şi totodată nepotrivit.

Alys-cea-Plumburie l-a primit într-o căsuţă din piatră neîncăpătoare şi învechită pe care-o avea în întunecoasa inimă a oraşului, la poalele muntelui. Îl aştepta într-o cămăruţă fără ferestre, plină de colb şi de mirosul mucegaiului, aşezată într-un jilţ vechi, cu spătar înalt care părea să-i piticească şi mai mult trupul mic, firav. În poala ei şedea un şobolan de mărimea unui căţeluş, pe care îl mângâia alene când Jerais a intrat şi şi-a scos coiful, lăsându-şi ochii de un albastru strălucitor să i se obişnuiască uşurel cu penumbra.

– Da? a întrebat femeia, în cele din urmă.

– Tu eşti cea căreia i se spune Alys-cea-Plumburie, a glăsuit Jerais.

– Eu mi-s.

– Jerais sunt. Venit-am la porunca Domniţei Melange.

– Înţeleapta şi preafrumoasa Domniţă Melange, a spus Alys-cea- Plumburie. Blana şobolanului era moale precum catifeaua sub degetele ei lungi, gălbejite: De ce şi-a trimis Domniţa apărătorul la cineva atât de sărac şi de simplu ca mine?

– Până şi-n donjon s-a dus vorba despre tine, a răspuns Jervais.

– Da.

– Se spune că, pentru un preţ bun, ai vinde lucruri neobişnuite şi ne- maivăzute.

– Domniţa Melange pofteşte să cumpere, poate?

– Se mai spune că ai anumite puteri, Alys-cea-Plumburie. Umblă vorba că nu te-nfăţişezi mereu aşa cum stai acum, în faţa mea, o femeie firavă de-o vârstă nedefinită, înveşmântată toată-n plumburiu. Se spune că devii tânără sau bătrână după cum doreşti. Se spune că, uneori, eşti bărbat sau bătrână, sau prunc. Se spune că ştii tainele metamorfozei, că pleci peste mări şi ţări sub forma unei pisici, a unui urs, a unei păsări şi că-ţi schimbi pielea după voie, nu ca o sclavă a Lunii, precum licantropii tărâmurilor pustiite.

– Toate acestea se spun, e drept, a recunoscut Alys-cea-Plumburie.

Jerais a scos o pungă din piele de la cingătoare şi a făcut un pas mai aproape de locul unde şedea Alys-cea-Plumburie. A desfăcut apoi baierele care o-ncingeau şi i-a împrăştiat conţinutul pe masa care se afla lângă femeie. Nestemate. O duzină de nestemate, în multe culori. Alys- cea-Plumburie a ridicat o piatră preţioasă şi a ţinut-o în dreptul ochilor, privind prin ea lumina lumânării. Când a aşezat-o la loc, printre celelalte, a dat aprobator din cap şi a întrebat:

– Şi ce-ar pofti Domniţa să cumpere de la mine?

– Taina ta, i-a răspuns Jerais, zâmbind. Domniţa Melange pofteşte să se transforme.

– Se spune despre Domniţă c-ar fi tânără şi frumoasă, a ripostat Alys-cea-Plumburie. Chiar şi aici, departe de donjon, auzim multe poveşti despre ea. Nu are niciun soţ, dar mulţi iubiţi. Toţi membrii gărzii care-i poartă culorile se spune c-ar iubi-o, printre ei chiar tu însuţi. De ce şi-ar dori, atunci, să se transforme?

– Ai înţeles greşit. Domniţa Melange nu cată nici tinereţea, nici fru- museţea. Nicio schimbare n-ar putea-o face mai mândră decât e. Ci vrea de la tine puterea de-a deveni o fiară. Un lup.

– De ce? a vrut să ştie Alys-cea-Plumburie.

– Asta nu te priveşte pe tine. Îi vei vinde acest dar?

– Pe nimeni nu refuz vreodat’, a dat răspuns Alys-cea-Plumburie. Lasă nestematele aici. Întoarce-te peste o lună şi o să-ţi dau ceea ce Domniţa Melange pofteşte.

Jerais a dat, aprobator, din cap. Pe chipul lui se vădea că era căzut pe gânduri:

– Pe nimeni nu refuzi?

– Pe nimeni.

Cavalerul a rânjit strâmb, a scotocit în chimir şi şi-a întins apoi mâna spre femeie. În mototolita catifea albastră a palmei sale înmănuşate se odihnea o altă piatră scumpă, un safir chiar mai mare decât acela in- crustat în plăseaua paloşului său.

– Primeşte şi această nestemată drept plată, dacă doreşti. Vreau să cumpăr ceva pentru mine însumi.

Alys-cea-Plumburie i-a luat safirul din palmă, l-a ţinut între degetul mare şi cel arătător spre flacăra lumânării, a dat aprobator din cap şi l-a lăsat apoi să cadă printre celelalte pietre preţioase.

– Şi ce ţi-ar pofti inima, Jerais? Rânjetul lui s-a lăţit mai mult:

– Aş vrea ca tu să dai greş, a spus el. Nu vreau ca Domniţa Melange să aibă puterea pe care-o caută.

Alys-cea-Plumburie l-a privit netulburată, cu neclintiţii săi ochi ce- nuşii drept în ochii lui albaştri:

– Eşti înveşmântat în culoarea nepotrivită, Jerais, a spus ea într-un târziu. Albastrul este culoarea loialităţii şi totuşi tu îţi trădezi domniţa şi misiunea pe care ea ţi-a încredinţat-o.

– Sunt loial, a protestat Jerais. Ştiu ce-i mai bine pentru ea, mai bine decât ştie ea însăşi. Melange e tânără şi necugetată. Crede că va putea păstra secretul atunci când va descoperi puterea ce-o caută. Se înşală. Şi când oamenii vor afla, o vor distruge. Nu poate stăpâni peste poporul ăsta ziua şi să le sfâşie beregatele noaptea.

Alys-cea-Plumburie s-a gândit la toate acestea o vreme în tăcere, mângâind şobolanul uriaş care-i stătea în poală:

– Minţi, Jerais, minţi, a rostit când şi-a deschis din nou gura. Motivele pe care le prezinţi nu sunt adevăratele tale motive.

Jerais s-a încruntat. Mâna-i înmănuşată s-a aşezat să se odihnească, aproape ca din întâmplare, pe mânerul paloşului. Iar degetul lui mare mângâia safirul încrustat.

– N-o să mă opun şi n-o să-ţi caut pricină, a mormăit el, morocănos. Dacă nu vrei să faci negoţ cu mine, dă-mi înapoi nestemata şi dracul să te pieptene!

– Pe nimeni nu refuz vreodat’, a dat răspuns Alys-cea-Plumburie. Jerais s-a încruntat, mânios şi-nmărmurit:

– O să am ce-am cerut?

– O să ai ce-ţi doreşti.

– Minunat, a răbufnit cavalerul, rânjind din nou. Ne vedem peste-o lună, atunci!”

Fragment din povestirea În tărâmurile pustiite, de George R.R. Martin, publicată în revista CPSF03. Traducere de Alina Sârbu

Tags: , , ,
1375 vizualizari

Lasă un comentariu