Expirație – Ted Chiang

Ted Chiang - Expiratie

Colegii tăi exploratori vor fi găsit și citit celelalte cărți pe care le-am lăsat în urmă și, prin acțiunea comună a imaginației voastre, întreaga mea civilizație trăiește din nou. Pe măsură ce te plimbi prin cartierele noastre tăcute, îți imaginezi cum am fost, cu ceasurile din turn marcând orele, cu stațiile de alimentare aglomerate cu vecini bârfitori, cu recitatori de versete în piețe publice și cu anatomiști în decursul prelegerilor în sălile de clasă.

Premiile Hugo, Locus și British Science Fiction Association


S-A SPUS, DEMULT, CĂ AERUL (SAU CEEA CE ALŢII NUMESC ARGON) este sursa vieţii. Lucrurile nu stau deloc astfel și marchez aceste cuvinte pentru a descrie modul în care am ajuns să înţeleg adevărata sursă a vieţii și, ca un corolar, mijloacele prin care viaţa va lua sfârșit într-o zi.

În decursul celei mai mari părţi a istoriei, afirmaţia că ne extragem viața din aer a fost atât de evidentă încât nu a mai fost nevoie s-o argumentăm. În fiecare zi consumăm doi plămâni de aer, în fiecare zi îi scoatem pe cei goliţi din piept și îi înlocuim cu alţii plini. Dacă o persoană este neglijentă și permite ca nivelul său de aer să scadă prea mult, resimte o greutate a membrelor, precum și nevoia tot mai mare de realimentare. Se întâmplă foarte rar ca o persoană să se afle în imposibilitatea de a obţine cel puţin un set de plămâni de schimb înainte ca perechea lui să se fi golit. În acele ocazii nefericite în care acest lucru totuși se întâmplă –atunci când cineva este captiv și incapabil să se miște, fără nimeni în apropiere pentru a-l ajuta –, persoana moare în câteva secunde.

Totuși, în cursul normal al vieţii, nu nevoia de aer ne umple gândurile și, într-adevăr, mulţi ar spune că doar satisfacerea acestei nevoi este aspectul cel mai puţin important atunci când merg la stațiile de realimentare. Căci aceste staţii reprezintă principalele locuri de întâlnire pentru socializare, locurile din care ne tragem echilibrul emoţional, precum și pe cel fizic. Păstrăm cu toții seturi de schimb ale plămânilor acasă, dar atunci când cineva este singur, actul deschiderii pieptului și înlocuirea plămânilor reprezintă doar o corvoadă. În compania altora, în schimb, devine o activitate comună și plăcută.

Dacă o persoană este extrem de ocupată sau fără chef de socializare, ar putea pur și simplu alege o pereche de plămâni plini, și i-ar instala și ar lăsa plămânii goliţi în cealaltă parte a camerei. Dacă cineva are disponibile câteva minute, este un gest de simplă curtoazie să conecteze plămânii goliţi la un distribuitor de aer și să-i umple pentru următoarea persoană. Dar, de departe, cea mai răspândită practică în aceste stații este să lenevești și să te bucuri de compania altora, pentru a discuta știrile zilei, cu prieteni sau cunoștinţe și, în trecere, să oferi un set de plămâni umpluţi unui interlocutor. Poate că acest lucru nu constituie un schimb de aer în sensul cel mai strict, dar există un sentiment de camaraderie provenit din conștiinţa că tot aerul nostru este din aceeași sursă, pentru că distribuitoarele nu sunt altceva decât niște conducte ridicându-se de la rezervorul subteran de aer, marele plămân al lumii, sursa întregii noastre hrane.Impartirea la zero

Mulţi plămâni sunt returnaţi a doua zi la aceeași staţie de umplere, dar la fel de mulţi sunt răspândiți pe la alte staţii, atunci când oamenii vizitează cartierele învecinate. Plămânii sunt toţi identici ca aspect: cilindri netezi de aluminiu, astfel încât nu se poate spune dacă un anumit plămân a rămas aproape de casă sau dacă a călătorit pe distanţe mari. Și, la fel cum plămânii trec de la o persoană la alta sau de la un district la altul, la fel trec și știrile și bârfele. În acest mod cineva poate primi știri de la districtele îndepărtate, chiar și de la cele de la marginea lumii, fără a fi nevoit să plece de acasă, deși eu m-am bucurat mereu de călătorii. Am călătorit tot drumul până la marginea lumii și am văzut zidul de crom solid care se ridică de la sol spre cerul infinit.

La una dintre stații am auzit pentru prima dată zvonurile care au provocat declanșarea investigației mele, în urma căreia am înțeles totul. Lucrurile au început simplu, cu o remarcă a crainicului districtului nostru. La amiaza primei zile a fiecărui an este tradiţional pentru crainic să recite niște versuri, o odă compusă cu mult timp în urmă pentru această sărbătoare anuală. Recitarea acestei ode durează exact o oră. Crainicul a menţionat că în decursul celei mai recente celebrări, ceasul din turn a marcat ora înainte ca el să fi terminat de recitat, ceea ce nu i se mai întâmplase vreodată. O altă persoană a remarcat, ca o coincidență, că și crainicul dintr-un district apropiat, de unde tocmai se întorsese, s-a plâns de exact aceeași nepotrivire.

 

Fragment din povestirea Expirație, scrisă de Ted Chiangpublicată integral în revista Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația Nr.11.

 

Tags: , ,
1474 vizualizari

Lasă un comentariu