Dacă Samson n-ar fi întâlnit-o pe Dalila – Octavian Sava

CPSF Nr. 09 / iulie 2013  | 08.01.2014

 

8. ÎN CARE AFLĂM DESPRE AVATARURILE LUI NERO

 

– Da. Azi suntem în 16. Azi trebuia să vină! își scărpină Andrei părul răvășit. Emoțiile cu furtul discului m-au făcut să uit! Să meregem să-l întâmpinăm.

– Cine e Grămescu? întrebă comisarul.

– Patronul! Nu v-am spus? El e sponsorul nostru, se grăbi Andrei să-i răspundă.

– Nu cumva să-i pomdenești de furt! Auzi? își preveni soțul doamna Izvoranu.

– Și dacă-mi cere formula sau măcar la ce am ajuns până acum?

– Inventezi orice, te privește! Grămescu e în stare să ne taie subvenția, și atunci ce ne facem?

Apoi adresându-se polițistului, femeia îi spuse cu glas tremurat:

-Și pe dvs. vă rog să nu vă arătați. Prezența unui polițist s-ar putea să-i dea idei.

– Tu poți asista, mi se adresă Andrei.

Deodată, căscând ochii mari, Nora Izvoranu își opri pivirea asupra toboșarului.

– Dar părosul ăsta de unde a mai răsărit?

– E prietenul meu.

– Parcă-i o reclamă pentru invenția lui tac-tu!

 

Grămescu aștepta în salon. Era un tip durduliu, mai curând mărunt de statură, cu un fir de mustață pe buza superioară, atât de dreaptă, de-ai fi zis că e trasă cu echerul. Avea un aer neliniștit, parc-ar fi bănuit că se întâmplase ceva.

– E gata, domnule? îl întâmpină el pe Andrei.

– Gata!

– Atunci, dă-mi-o!

– Ce anume?

Prietenul meu juca destul de prost rolul naivului, cu capul în nori.

– Formula!

– Care formulă?

– Am dat o groază de bani pe ea și nici nu știu dacă e bună la ceva!

– E bună! rosti doamna Izvoranu cu multă convingere în glas.

– De unde știți? își exprimă Grămescu neîncrederea.

– Am încercat-o! se grăbi ea să răspundă, spre uimirea lui Andrei.

– Pe cine? întrebă Grămescu.

– Pe mine! răsună hotărât răspunsul Norei Izvoranu în timp ce răscolea nervoasă un teanc de fotografii aflate pe masă.

Alese una dintre ele și i-o arătă patronului. Ce vedeți?

– Un bărbat chel, cu barbă.

– Eu eram!

– Cum o să fie fotografia dumneavoastră? Ați avut barbă?

– Da! răspunse doamna Izvoranu fără să clipească.

În schimb, se frecă la ochi Grămescu.

– Vorbiți serios?

– Foarte serios. Îmi căzuse părul, iar ca recompensă îmi crescuse barbă! Au vrut să mă angajeze la circ. Făceam senzație: femeia cu barbă. După tratament a fost viceversa.

– Nu-mi vine să cred!

– Andrei, de ce taci? Spune și tu cum a fost! îi ceru Nora amicului meu să-i vină în ajutor.

– Păi…

– Așa e el. Nu-i place să se laude. Doar pe latinește. Sic transit gloria mundi! Vedeți? Am învățat și eu! Poftim și dovada. Nu a cunoștințelor mele de latină, a efectului produs de medicamentul descoperit de Andrei. Priviți-mi părul. Ei, cum e? Dar barba? Mai am vreun fir de barbă?

Năucit de potopul cuvintelor rostogolite cu mare viteză de doamna Izvoranu, Grămescu îndrăzni s-o înfrunte:

– Dar alt caz nu aveți?

– L-am dat și pe Nero cu invenția lui Andrei.

– Ați dat câinele cu…

– Năpărlise, săracul.

– Și?

– I-a crescut o coamă de leu. Atât de mare că nu mai intra în cușcă.

– Extraordinar! Pot să-l văd și eu? Unde e, domnule Izvoranu?

– E în…

Andrei nu apucă însă să dea adresa lui Nero, fiindcă interveni din nou doamna Izvoranu:

– E la circ. Unde au vrut să mă angajeze pe mine. Cu bugetul de austeritate le-a murit leul… de foame! Și atunci, directorul l-a angajat pe Nero.

– Pentru dresură de câini?

– Nu, pentru dresură de leu. Cu coama pe care o are acum, n-o să se observe diferența!

– Doamnă, mă înnebuniți! Unde e circul ăsta?

– În turneu… Peste hotare… În Germania, la Bruxelles.

– Doamnă, Bruxelles e în Belgia, nu în Germania.

– Ce mi-e Belgia, ce mi-e Germania? Vorba este că-i în străinătate.

Scos din sărite de palavrele nevestei, Andrei își luase inima în dinți și se hotârâse, cred, să mărturisdească adevărul.

– Domnule Grămescu, adevărul este… începu el, dar fu de îndată întrerupt de Nora:

– Jurgen Bauer s-a interesat de invenția lui Andrei.

– Păi, n-a murit?

– Imediat de ce a aflat de descoperirea lui Andrei. De emoție. Știți cum? Vine bucurie prea mare și pac, te-ai dus!

– Doamnă Izvoranu, Jurgen Bauer e mort de un an! insistă Grămescu.

– Ia uite, ce repede trece vremea! Mie mi s-a părut că abia aseară am vorbit cu el.

– Aseară nu putea telefona Bauer! protestă Grămescu, zburlindu-și firul de mustață

– Nu? Și atunci, cine a telefonat? Andrei, spune tu! Doar tu ai vorbit cu el!

– N-am vorbit cu nimeni. Și nici nu a telefonat nimeni!

– V-am spus că e modest, încercă Nora să dreagă gafa soțului.

Dar prietenul meu nu mai suporta debitul de inepții turnate de Nora, pentru a salva o cauză pierdută.

– Domnule Grămescu, trebuie să vă comunic …

– Andrei, vezi ce comunici, îl preveni din nou nevasta.

– Aseară ni s-a furat compact discul conținând jumătate din lucrarea mea!

– Mi-e rău, mi-e rău! gemu Nora. Apă! Dați-mi apă!

Și, cu aceste cuvinte, căzu lată într-unul dintre fotolii. Dar strigătul ei nu rămase fără rezultat, pentru că pe ușă se năpusti Gina cu o cană plină cu apă. Însă când ajunse în dreptul maică-si, aceasta deschise un ochi și-l văzu pe Grămescu leșinat, răsturnat într-un alt fotoliu. Fără să mai stea pe gânduri, Nora smulse cana din mâna Ginei și o vărsă pe fața sărmanului om de afaceri. Nici el nu rezistase la auzul veștii dezastruoase aduse de Andrei.

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Tags: ,
10862 vizualizari

Lasă un comentariu