Dacă Samson n-ar fi întâlnit-o pe Dalila – Octavian Sava

CPSF Nr. 09 / iulie 2013  | 08.01.2014

7. NOI MARTORI AI NOPȚII DE GROAZĂ

Comisarul își exprimă dorința de a discuta și cu alte persoane care fuseseră de față în noaptea furtului.
– De acord, acceptă imediat Andrei. Cu cine ați dori să începeți?
– Ar fi bine să vorbim și cu fiica dvs., propuse comisarul.
– Desigur, răpunse Izvoranu amabil. O chem imediat: Gina! Giiina!
A doua oară chemarea fu mai puternică. Dar cum nici de astă dată nu se auzi niciun răspuns, Andrei trase aer în piept și scoase un strigăt care l-ar fi putut concura pe Tarzan, zburând din liană în liană. „Giiiina!” Nimic. Aceeași tăcere.
– Poate doarme și nu te aude. Să mergem în camera ei.
Urcarăm la etajul superior al camerei. Andrei bătu la o ușă. Dinăuntru răspunse un glas de fată:
– Da. Cine e?
– Eu, tata. Dar nu sunt singur.
– Cu cine mai ești?
– Cu un domn comisar și cu un coleg de facultate.
– La orele astea?
– E aproape prânz. Domnul comisar se interesează de furtul compact discului.
– Un moment, să mă îmbrac!
Așteptăm răbdători. În sfârșit,intrarăm. Era încăperea simplă a unei eleve de curs superior. Două postere pe pereți: una cu Brad Pitt, cea de-a doua cu Johnny Depp. Un pat îngust, o măsuță de scris, folosită și ca masă de toaletă, pentru că era prevăzută cu o oglindă ce avea instalată în partea superioară un tub de neon, un scaun, un fotoliu, un dulap nu prea mare pentru haine, pe jos un covor care cunoscuse zile mai bune. Cam asta era tot. Ba nu. Pe fotoliu era așternută o pătură groasă cu o culoare nedefinită, mai ales din cauza prafului, arătând că nu mai fusese scuturată de o vreme destul de îndelungată și care fusese aruncată în grabă peste fotoliu, probabil pentru a ascunde alte ravagii ale tapițeriei.
De cum ne văzu în odaie, Gina întinse mâinile către comisar, spunându-i:
-Poftim, puneți-mi cătușele. Eu sunt autoarea furtului.
Apostolescu zâmbi blând.
– Domnișoară, eu nu sunt acum aici ca să arestez pe cineva. Doresc doar să lămuresc cele întâmplate.
– Și dumnealui ce caută? întrebă fata, arătând spre mine.
– E un bun prieten de-ai mei și coleg de facultate, îi răspunse Andrei.
– Serios? Pe când erai student ai avut și prieteni? își luă Gina tatăl peste picior.
– Închipuiește-ți! E un prieten atât de bun, încât a acceptat să stea cu voi pe timpul absenței mele.
– Cred de pe acum că o să regrete!
Într-adevăr, zâmbetul ironic al Ginei nu-mi prevedea o ședere foarte plăcută. Poate ar fi trebuit să mă întorc la București chiar în acea clipă.
– De ce stăm în picioare? Să luăm loc! ne îmbie Andrei. Cred că domnul comisar nu dorește ca eu să asist la convorbire. De altfel, ar trebui să mă ocup un pic de bagaje.
– Desigur. Putem discuta cu domnișoara și în absența dvs. Apoi adresându-mi-se mie, adaugă: Pe dumneavoastră chiar vă rog să rămâneți și să asistați în calitate de martor.
Deși mi-am dat seama că gabardina costumului meu va avea de suferit din pricina prafului de pe pătură, am riscat și m-am așezat în fotoliu, deși am observat și o ușoară încruntare a sprâncenelor Ginei. De cum am luat loc, am simțit ceva suspect. Nu știu ce avea fotoliul respectiv, dar îmi dădea senzația că mă așezasem în brațele cuiva. O clipă mi-a trecut prin cap că stau pe un cadavru. Apoi, în spate, am simțit o mișcare ritmică, ca și cum cadavrul ar fi respirat. E adevărat că o făcea destul de reținut, dar însemna că totuși mortul trăiște. Mi-am dat seama că Gina probabil își ascunsese un „prieten” sub pătură. L-aș fi putut demasca pe loc, dar ma gândem că în calitate de viitor tutore, chiar unul „ad interim”, nu e bine să-mi stric de pe acum relația cu pupila mea. Așa că am tăcut, dar spre nenorocul său, cel băgat sub pătură, influențat probabil de cantitatea de praf a învelitorii, a simțit o nevoie imperioasă să strănute. S-a abținut cât a fost în stare, dar până la urmă a izbucnit într-un hapciu extrem de sonor. I-am urat noroc! Iar el îmi răspunse „mersi” dindărătul păturii. N-aveam încotro, trebuia să mă ridic. Comisarul dădu pătura de-o parte. Dindărătul ei apăru chipul pe cât de speriat, pe atât de tuciuriu, al unui individ mărunt de statură și îmbrăcat foarte sumar. Gina făcu prezentările:
– El este Iussuf, logodnicul meu.
Iussuf intră imediat în colecția mea de fotografii.
– Spune ceva, Iussuf, îl îndemnă Gina.
Cu un puternic accent arăbesc, Iussuf ni se adresă nouă, comisarului și mie:
– Da, eu logodnica de le ea… Peste o lună bivorțăm.
– Așa de repede? m-am mirat eu.
– Vrea să spună „ne căsătorim”. Îl corectă Gina.
– Și zburăm cu baporul la țara de la mine.
– Cu avionul zburăm, făcu din nou Gina corectura necesară și apoi adăugă:
Iussuf nu știe încă bine românește, dar învață!
– Eu învață agronomia, în anul opt.
– În anul opt? sublinie comisarul. Trebuie să fie tobă de carte!
– E în anul al III-lea puse Gina lucrurile la punct. Tot mai confundă cifrele.
– Cred că vă trebuie un translator, m-am băgat și eu în vorbă.
– Înțelegem berfect, ne asigură Iussuf. Ne îmbătăm tot timpul.
– Ne îmbrățișăm tot timpul! traduse Gina.
– Conflagrație ideală! dădu Iussuf din cap.
– Vrea să să spună: conviețuire ideală.
– Într-adevăr vă trebuie un dicționar special, se alătură și comisarul la ideea
mea. Și de unde vine tânărul?
– De la Cluj! răspunse Iussuf.
– Acolo studiază, preciză Gina. Însă vine din Dubai.
– Da, Dubai, confirmă și Iussuf.
– Tatăl lui e șeic.
– Foarte sărac… 2 500 de hipopotami.
– De cămile… Și e foarte bogat!
Am simțit nevoia să spun și eu ceva:
– Foarte interesant! Și unde va practica tânărul agronomia? Pe nisip? În Dubai e mai mult nisip.
– Pe terenurile de golf amenajate de tatăl său pentru turiști. În afara acestora, tatăl lui mai era vaste exploatări petrolifere, este și acționarul principal al multor bănci europene. Iussuf va moșteni totul. Vom pleca acolo și vom trăi ca în O mie și una de nopți.
– Ce faci cu agronomia pe terenurile de golf din Dubai? îl întrebă comisarul.
– Buneam în damă, răpunse prompt Iussuf.
– În ramă. Vorbește de diplomă, îi sări în ajutor Gina. Și diploma în cui.
– Și dama în cui.
– Rama în cui! se enervă Gina. Tatăl lui, șeicul, voia neapărat să-și vadă fiul
cu diplomă.
– Eu dorit fioarte mult ginecologie, ca să scot dinți. Dar șperț la examen prea mare!
– Cuvântul „șperț” l-ați învățat foarte repede, observă comisarul.
– Da. Și toate sincopele: șperț, atenție, peșcheș, șpagă, mită, influență, mișcare de la urechi.
– Si-no-ni-me! Sunteți un adevărat savant! – m-am băgat și eu.
– Îl iubiți? mai vru să știe comisarul
– Mult!
– Și tata știe?
– E contra. De asta s-a și ascuns Iussuf. Bănuiam că e tata la ușă și nu vroiam să dea cu ochii de el.
– Înțeleg că azi-noapte domnul Iussuf a fost în cabană.
– Nu! A sosit azi-dimineață.
– Curios!
– De ce?
– Am fost prin curte. Dl. Iussuf poartă ghete de sport Reebok.
– Ei, și? Dacă erau Adidas era mai bine?
– Poate! Ghetele Reebok au pe talpă un „R” în relief. Ei bine, în curte am dat de o mulțime de litere „R”!
– Și dacă venea de dimineață nu rămâneau urmele?
– Nu! Azi-noapte a plouat, urmele pașilor au rămas imprimate în noroi. De dimineață a răsărit soarele, pământul s-a zvântat. Pe uscat urmele nu ar fi fost atât de clare.
– Ce observație!
– Mă obligă meseria.
– De copoi.
– Copoi, gabor, curcan, sticlete, și alte sincope, glumi Apostolescu. Dar revenind la problema noastră, ce ne poate spune domnul Iussuf în legătură cu întâmplările de azi-noapte?
– Azi-noapte somnulat!
– Am priceput! încuviință comisarul. Era obosit și n-a auzit nimic!
– Ba da… A tăcut cineva tare! mărturisi șeicul.
– A „țipat” cineva tare! dădu comisrul aprobator din cap.
– Pe urmă făcut bum!
– Și cine credeți că a făcut buf?
– Iussuf nu știe, stat pripit.
– Pitit, adică.
– Pripit sub pat, să nu găsescă domnul Andrei.
– Și pe urmă? mai vru să știe comisarul.
– Deci n-ai văzut nimic, domnule Iussuf, nici cine a umblat la siguranță, nici cine a deschis seiful?
– Nimic! Iussuf dormit ca un copil de mâță.
– De țâță! preciză Gina.
Nu mai aveam ce căuta în odaia Ginei. Cel puțin deocamdată. Urma să vorbim și cu Gigi, fratele ei.

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Tags: ,
10861 vizualizari

Lasă un comentariu