Dacă Samson n-ar fi întâlnit-o pe Dalila – Octavian Sava

CPSF Nr. 09 / iulie 2013  | 08.01.2014

CPSF9Vă prezentăm continuarea povestirii “Dacă Samson n-ar fi întâlnit-o pe Dalila”, scrisă de Octavian Sava. Prima parte a fost  publicată în Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice (CPSF) Anticipatia Nr.9.

6. ÎN CARE FACEM CUNOȘTINȚĂ CU UN ALT MEMBRU AL FAMILIEI IZVORANU

Andrei ieși din odaie și după câteva clipe se întoarse cu soția. Nora era o femeie încă frumoasă, în ciuda faptului că avea doi copii mari. De statură mijocie, cu un păr castaniu bogat și strălucitor, avea ochi verzi în care se citea o oarecare malițiozitate greu de ascuns. De astă dată părea însă emoționată, ceea ce nu-l impresionă prea mult pe comisar. Lăsându-l în urmă pe Andrei, se apropie de polițist.

– Sunt Nora Izvoranu.

– Sărut mâna, doamnă. Sunt comisarul Vintilă Apostolescu, iar dumnealui e…

– Știu… Colegul lui Andrei! Va locui la noi pe timpul absenței soțului meu. Va fi un fel de tutore al familiei, sper să nu exagereze în acest rol. Fiți bine venit domnule Băleanu!

– Fiți fără grijă, doamnă! Am acceptat rolul de așa-zis tutore numai fiindcă a inistat Andrei. Nu voi avea niciun fel de prerogativă specială.

– Așa vreau să sper!

Comisarul ne întrerupse dialogul, care risca să se prelungescă.

– Vă rog să trecem la chestiunea pentru care sunt eu aici. Doamnă, aș dori să ne vorbiți despre invenția soțului dvs.

– A zburat cu milioanele pe care le-am fi obținut de pe urma ei. De douăzeci de ani, Izvoranu mă omoară cu latina și cu leacul împotriva cheliei. Leacul nu mai e și ne-am pricopsit numai cu latina.

– Cine credeți că ar fi fost interesat să-l fure?

– Asta mă întreb și eu! Nu vedeți că la televizor ne bombardează cu tot soiul de reclame: „Pentru un păr sănătos, frumos și lucios, folosiți numai șamponul cutare”; „vreți să scăpați de mătreață. Cumpărați loțiunea aia sau aialaltă, făcută din planta cea mai cea, cu extrasul cel mai cel”. Cine mai are nevoie de încă o apă de ploaie ca astea? Te omoară concurența, domnule! Trebuia să inventeze altceva.

– Ce anume?

– O pastilă pe care o pui într-o scrumieră, îi dai foc și, cum arde ea mocnit, încălzește toată casa și nu-ți mai pasă de prețul gigacaloriei. Câți oameni nu l-ar binecuvânta pentru invenția asta!

Andrei tăcea și asculta jenat. Comisarul se gândi să-i sară în ajurtor:

– Dar soțul dumneavoastră e biolog.

– N-avea decât să-și aleagă altă meserie! Sau chiar ca biolog putea să inventeze ceva într-adevăr folositor. De pildă, o pastilă pentru slăbit. Uite, eu mă chinui de nu știu când ca să slăbesc. Zice să nu mănânc. Mersi, asta știu și eu, fără să fiu inventator! Mă rog, nu mănânci azi, nu mănânci mâine, dar și postul ăsta cât poate ține?

– Până ce dai jos câteva kilpgrame, raționă just comisarul.

– Dar de ce nu? O pastilă cu ajutorul căreia să poți mânca oricât și tot să slăbești? Asta da! Asta zic și eu invenție!

– Deci considerați că leacul împotriva cheliei nu e bun de nimic!

– N-am zis chiar așa! Dar aș vrea să-l văd și eu!

– Cum? Nu l-ați văzut?

– Câteva picături pe fundul unei fiole. Ține morțiș că pentru o cantitate mai mare are nevoie de niște șerpi aduși de la dracu’-n praznic. De parcă aici n-am avea destui șerpi. Dar așa suntem noi, românii, ne place numai ce vine de afară.

Izvoranu încercă să protesteze, dar am simțit eu nevoia să-i sar în ajutor:

– Am înțeles că este vorba de un șarpe special.

– Fleacuri! îmi califică Nora intervenția. Face la fel și ăia care se dau în vânt după whisky, de parcă țuica n-ar fi bună! Și nici nu miroase a ploșnițe. Eu i-am spus: inventează omule ceva care să ne aducă și niște parale, nu numai o amărâtă de leafă. El nu și nu. Că vrea să rămână sărac. Pauperiritas sapientia sortita est.

Cum, doamnă, și dumneavoastră vorbiți latina? se miră comisarul.

– De la el m-am contaminat, se strâmbă Nora, aruncându-i o privire ucigașă lui Andrei, care continua să tacă mâlc.

– Și ce mi-ați spus în latină? întrebă Apostolescu.

– Cică sărăcia a dus omul la înțelepciune. Pe dracu’! Dacă eram așa înțelepți, aveam mașină și nu mergeam cu autobuzul! El nu. Că și papa Paul mergea cu autobuzul și de aia a ajuns papă. A fost la noi și un savant străin…

– Bauer!

– Posibil, că eu nu știu germana. Acum vreau să mă apuc de engleză. Mi-am găsit și un profesor. Și ce nu i-a promis?

– Profesorul?

– Da!

– De engleză?

– Nu! Celălalt, neamțul. I-a zis că-i face laborator, doar să vină la ei. C-o să-l umple de bani. Dar prostul meu o ține una și bună: „eu aici m-am născut, aici vreu să lucrez!” O spune în latină bineînțeles, dar traducerea asta e!

– Doamnă, vă rog, să lăsăm un pic latina, povestiți-mi mai bine ce s-a întâmplat azi-noapte.

– Păi, să vedeți cum a fost: noi ne uitam la un film și Andrei, bărbatu-meu, nu credea că Agripina a fost mușcată de un vampir.

– Cine-i Agripina?

– Verișoară-mea! O fată tare cuminte… Într-o noapte, așa, prin aprilie…

Eu urmăream admirativ răbdarea îngerească de care dădea Vintilă Apostolescu, suportând potopul de cuvinte al doamnei Izvoranu. Dar iată că și el își ieși totuși din fire:

– Eu v-am întrebat ce s-a întâmplat azi-noapte cu furtul, nu în aprilie cu Agripina sau cum o cheamă.

– Asta și fac! Ei, și după ce ne-am contrazis în legătură cu Agripina.

– Iar o pomeniți pe Agripina?

– Da, fiindcă e o întâmplare adevărată, care s-a întâmplat la Căciulata, că sărmana suferă de bilă. Ca și mine. Ați fost vreodată la Căciulata?

– Nu! răbufni comisarul.

– Să vă duceți neapărat! Chiar dacă nu sunteți bolnav. Ce excursii se fac acolo! La Mănăstirea Cozia, unde e îngropat Mircea cel Bătrân. Probabil că și el suferea de bilă, că, altfel, de ce l-ar fi îngropat tocmai acolo, nu?

– Nu știu, doamnă! Întrebați-l pe Răzvan Theodorescu! El e istoric. Eu nu! Eu sunt polițist și vreau să aflu ce s-a petrecut în noaptea furtului. Nu vreau să știu nici de ce boli a suferit Mircea cel Bătrân și nici cum a fost mușcată Agripina. Mă interesează numai noaptea furtului. Am înțeles că toată familia se uita la televizor.

– Un film foarte frumos.

– Cu vampiri.

– Dacă știți, de ce mă mai întrebați?

– Filmul l-am văzut și eu.

– Tot cu familia?

– Tot!

– Ei bine, când s-o muște și el mai cu nesaț, ca s-o facă și pe ea vampiroaică, eu n-am mai suportat de emoție și m-am dus să beau puțină apă. Tocmai atunci, tam-nisam, s-au stins și lumina, și televizorul… poate-mi povestiți ce s-a întâmplat mai departe, că noi n-am văzut.

– Ce să vă povestesc?

– Filmul. Că nu știu cum s-a terminat.

– Bine! Vă povestesc după ce-mi istorisiți despre furt.

– N-a fost mare lucru. Un țipăt și o bufnitură.

– Țipătul de ce gen era?

– Ambigen.

– Cum adică?

– Un țipăt, două țipete.

– Da, din punct de vedere gramatical. Acum li se spune ”neutre”.

– Eu la școală am învățat ”ambigen”.

– Mă rog. Dar cum vi s-a părut țipătul, de bărbat sau de femeie?

– Tot ambigen. Adică neutru. Dar, dacă vreți să aflați părerea mea, a țipat Andrei.

– De ce?

– De frică! Să nu meargă singur să schimbe siguranța. Așa ne-a convins să mergem cu toții. Și nici n-a fost nevoie de mare lucru. Că era numai puțin deșurubată.

– Deci ziceți că a țipat domnul Izvoranu.

– Eu? protestă în fine Andrei.

– Da, tu! Și ca să ne derutezi ți-ai prefăcut glasul într-unul de femeie!

Sătul de câte auzise și considerând că nu va mai afla nimic în plus de la Nora, comisarul o lăsă să plece. Ea se îndreptă demnă spre ușă, fără să știe că mobilul meu își făcuse datoria, îmbogățindu-mi colecția de fotografii cu câteva din instantaneele lui Andrei și ale soției sale.

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Tags: ,
8662 vizualizari

Lasă un comentariu