Un centaurian în vizită la marţieni

Primesc mai deunăzi o carte proaspăt apărută, a unui camarad-de- arme, chimista şi scriitoarea SF Galia Maria Gruder, de două ori apropiată mie: a trăit, şi ea, în cea-mai-bună-dintre-lumi (vezi CPSF I din seria a IV-a), cea a „Colecţiei…“ lui Adrian Rogoz, şi suntem născuţi amândoi în acelaşi judeţ, pe vremuri românesc, Soroca, în târguşoare apropiate, Ţarigrad, respectiv Vertujeni.

Lenorre Arras

Mâna îi era rece precum zăpezile lui Gerar; obrajii cândva fragezi, la fel. Întotdeauna o ştiusem rece, e drept, o altfel de răceală însă – glumeam amândoi pe seama acestei neobişnuite şi distinctive trăsături, şi o numeam „Crăiţa Iernii“. Obişnuiam să îi prind degetele delicate, răcoroase, în palmele mele aspre, încinse, sau să o iau pe după umerii dalbi, strângând-o cu blândeţe şi cu grijă la piept, încălzind-o, chiar şi în anotimpurile mai îngăduitoare, cu fierbinţeala sângelui care îmi alerga nepotolit şi sălbatic prin vine.

În tărâmurile pustiite

Domniţa Melange nu s-a dus în persoană la Alys-cea-Plumburie. Umbla vorba despre domniţă că era o tânără inteligentă, prevăzătoare, precum şi neînchipuit de frumoasă, şi auzise, la rându-i, poveştile.

CPSF Nr. 03 / februarie 2013

Marte, marea iubire a SF-ului

Odată cu „Împăratul de pe Marte“, Allen Steele încheie o perioadă de 125 de ani în care a patra planetă de la Soare a fost cel mai exploatat, cel mai explorat și cel mai folosit spaţiu extraterestru întâlnit în literatura speculativă. La fel ca și „Un Trandafir pentru Ecleziast“, care a încheiat acum șaizeci de ani într-un mod poetic și nostalgic idila SF-ului cu canalele de pe Marte și tema civilizaţiilor decăzute, „Împăratul de pe Marte“ reprezintă punctul terminus al unei călătorii fabuloase, în care Planeta Roșie a fost cea mai uzitată și plauzibilă poartă prin care viaţa de pe Pământ putea evada și supravieţui Altundeva, dar și locul de unde extratereștrii veneau, cu intenţii dușmănoase sau gânduri de pace, în vizită pe Planeta Albastră.

Împăratul de pe Marte

Acolo sus există multe feluri de a o lua razna. Stai îngrămădit într-un modul de pasageri, nu mai spaţios decât o rulotă, iar până ajungi la destinaţie s-ar putea să începi să crezi că universul nu există decât în mintea ta: se numește sindromul solipsistului și am văzut asta întâmplându-se de câteva ori. Împarte modulul cu vreo cinci sau șase tipi care nu se au prea bine, iar după trei luni vei dormi cu un cuţit legat la coapsă. În tot timpul ăsta fă ture duble, fără să te odihnești mai deloc și cel mai probabil vei suferi de depresie. Adaugă carenţa de vitamine, din cauza dietei sărace, și deja poţi să ajungi la epuizare.

CPSF Nr. 02 / ianuarie 2013

Insula

Noi suntem oamenii cavernelor. Noi suntem Bătrânii, Străbunii, maimuţele siderurgiste plătite cu ora. Noi vă ţesem plasele şi vă construim porţile voastre de intrare fermecate, băgăm aţa-n fiecare ac la şaizeci de mii de kilometri pe secundă. Noi nu ne oprim niciodată. Nici măcar nu îndrăznim vreodată să încetinim, de teamă ca nu cumva lu-mina venirii voastre să ne transforme-n plasmă. Totul numai şi numai pentru voi.

Totul pentru ca voi să puteţi păşi din stea în stea fără să vă întinaţi picioarele în pustietăţile nesfârşite şi sterpe dintre ele.

CPSF: În cea mai bună dintre lumi

Navigasem deja 20 000 de leghe sub mări, la vârsta de 8 ani fusesem căpitan la 15 ani, de pe insula misterioasă plecasem cinci săptămâni în balon, aşa că la 13 ani, momentul apariţiei CPSF, eram tăbăcit de mentalitatea, civilizaţia, ideologia julesvernistă. În plus, trăisem aventurile submarinului Dox, citisem cartea lui Oleg Nemţov şi străbătusem un drum printre aştri, o vară întreagă, în foiletonul publicat de I.M. Ştefan şi Radu Nor într-un cotidian al vremii.

Eram deci pregătit pentru întâlnirea cu soarta.

CPSF Nr. 01 / decembrie 2012