Cer Furat – Emanuel Grigoraș

Cer Furat - Emanuel GrigorașCer furat este o proză fantastică prin care Emanuel Grigoraș ne propune o reconstituire a matricei originare a Călușului, dans străvechi, apotropaic, rămas de pe vremea dacilor sau poate chiar din vremurile de dinaintea acestora.

CĂLUȘARUL FĂCU ÎNCĂ UN PAS LA DREAPTA. CERUL PLÂNGEA peste el cu picături grele, lacrimi flămânde să spele de păcate pământul. Talpa cizmei se scufundă în terenul moale, oprind alunecarea piciorului pe covorul de iarbă umedă. Auzi vocea purtată de furtună a Vătafului, ca și cum acesta ar fi vorbit lângă el sau poate că vorbea direct minții lui, așa cum îi stătea în putere unui solomonar. Sprijini mâna dreaptă în măciulia bastonului din lemn de alun și începu următoarea mișcare, Măldăreanca.

Glasul lui puternic răsună la unison cu al celorlalți patru Călușari. Îl adăugă vocii Vătafului, încercând să acopere zgomotul furtunii. Ca și cum fiecare schimbare de ritm era hotărâtă de fulgere, când poiana se lumină din nou, călușarii trecură la următoarea mișcare, Urluianca. Fulger după fulger, mișcările lor erau din ce în ce mai rapide: Împleticita, Frunza, Garoafa.

Cristalul de cuarț înfipt în toiagul din centrul poienii își schimba frecvența și culoarea sub apăsarea sunetului creat. Înainte de apusul soarelui, Vătaful trasase cu vârful toiagului conturul unui cerc în poiană. În interiorul acestuia dansau ei. Pe aceeași linie, un zid de lumină se ridica acum din iarbă în întunericul nopții.

Sări aducându-și genunchii aproape de piept, izbi pământul cu putere, simțindu-l vibrând, și privi în sus. Cerul își schimba culoarea. Stelele se ordonaseră în feluri doar de ele știute. În văzduh pluteau flăcări vii, ființe uriașe precum balene plutind în oceanul de aer.

Frumusețea acestei lumi noi îi opri respirația. Aproape că rată începutul următoarei mișcări, Intrarea în Căluș.

Când expiră aerul adunat în piept, durerea pe care o simți îl făcu să-și dezlipească privirea de cer și să observe mâna subțire cu pielea albă ale cărei degete se scufundaseră în valurile cămășii albe de in, trecuseră prin piele și mușchi, căutându-și drumul pe sub coastele lui.

Călușarul urmări cu ochii înghețați ghearele lungi care-i străpungeau inima, smulsă din piept într-o fracțiune de secundă. Apoi noaptea îi înghiți sufletul.

În dimineața zilei în care sătenii sărbătoreau Învierea lui Hristos, iar evreul – care cumpărase vechiul conac boieresc și începuse a face comerț cu bulgarii din josul Dunării – sărbătorea fuga din Egipt a strămoșilor lui, Sandu își adunase călușarii. Plănuiseră, la fel ca în anii trecuți, acele zile din următoarele cincizeci pe care urmau să le petreacă exersând și învățând noi pași din dans.

Timpul trecuse repede. Cireșii dăduseră prima roadă cu mult înainte ca Vătaful Sandu să fie mulțumit de modul în care dansatorii lui executau toate mișcările pe care le dorise.

Drumul lor prin sate începuse în urmă cu două săptămâni. Porniseră de la malul Dunării, din satul lor, Șimian, și urcau către Baia de Aramă.

Fiecare sat i-a primit cu bucurie. Chiar și cele care aveau propriile formații de călușari. Căci grupul Vătafului Sandu era cunoscut ca unul care păstra vechile rânduieli. Cei cinci, Sandu, Ilie, Marin, Petre și Voicu se juraseră a fi călușari pentru șapte ani și nu jucau decât acolo unde erau chemați din timp.

 

Fragment din povestirea Cer furat, de Emanuel Grigoraș, publicată integral, la Editura Nemira, în revista Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice (CPSF) Anticipatia Nr.15.

Tags: , ,
1574 vizualizari

Lasă un comentariu