Aliette de Bodard – Nașterea Navei

CPSF Nr. 08 / iunie 2013  | 16.07.2013

Aliette de BodardALIETTE DE BODARD este ingineră software. S-a născut în Statele Unite ale Americii, dar a crescut în Franţa, unde și locuiește în prezent. A publicat povestiri în revistele Interzone, Asimov’s Science Fiction, Realms of Fantasy, Orson Scott Card’s Intergalactic Medicine Show, Writers of the Future, Coyote Wild, Electric Velocipede, The Immersion Book of SF, Fictitious Force, Shimmer etc.

În 2010 și 2011 a publicat trilogia Obsidian and Blood, iar în 2012 o antologie de povestiri, Scattered Among Strange Worlds și o noveletă, On a Red Station, Drifting.

Pentru povestirea sa „Immersion“ a fost răsplătită în 2012 cu Premiul Nebula și în 2013 cu Premiul Locus.

Povestirea care urmează ne poartă în viitorul îndepărtat al unei lumi alternative, în care China a descoperit Lumea Nouă înaintea lui Columb și a anexat-o drept colonie. Personajul principal este o cercetătoare, responsabilă cu proiectarea unei nave spaţiale cu inteligenţă proprie și a cărei viaţă atârnă de succesul unei misiuni…

 

Navele erau fiinţe vii, ca oamenii. Dac Kien știuse asta dintotdeauna, chiar înainte să ajungă la habitatul inginerilor – chiar și înainte să fi văzut roboţii afară, pe orbită, asamblând monstrul acela metalic, încetul cu încetul.
Demult, strămoșii ei sculptaseră în jad, în vremurile de demult apuse ale dinastiei Le, pe vechiul Pământ: nu chinuiau blocurile uriașe verzi să intre în forma pe care o doreau ei, ci mai degrabă săpau în piatră până când descopereau adevărata formă ascunsă înăuntru. Cum era cu jadul, la fel era și cu navele. Secţiunile din exterior nu puteau fi alipite cu de-a sila. Trebuiau îmbinate într-un întreg perfect, fără nicio fisură, pentru a fi, în cele din urmă, locuite de Minte, care era o parte tot atât de importantă din navă precum fiecare cui sau sârmă.
Orientalii și mexicanii nu înţelegeau. Ei vorbeau despre reciclare, despre eficienţa proiectului: vedeau numai părţile luate de la alte nave și presupuneau că erau refolosite pentru a economisi timp și bani. Nu înţelegeau de ce munca lui Dac Kien ca Mare maestru al armoniei designului era cea mai importantă: nava, odată făcută, va fi o entitate întreagă și unică, nu o cârpeală de resturi adunate de la zece mii de alte nave. Lui Dac Kien – și aceleia care avea să vină după ea, purtătoarea Minţii – îi revenea onoarea de a transforma navele în fiinţe, de a transforma metalul și cablurile și celulele solare într-o entitate care va traversa hăul dintre stele.
Se auzi deschizându-se ușa, dar ea nu-și ridică privirea. Firul de lumină al picioarelor îi spunea că trebuia să fie unul din proiectanţii-șefi, Miahua sau Feng. Nici unul dintre ei nu ar fi deranjat-o fără un motiv bine întemeiat. Cu un oftat, se deconectă de la sistem cu o scuturare de mână și așteptă ca schema să dispară din câmpul său vizual.
Gardner Dozois - The Year's Best Science Fiction (vol. 7)– Excelenţa voastră.
Glasul lui Miahua era blând, se ţinea dreaptă, cu tenul palid și neted precum ceara.
– Nava s-a întors. Este cineva la bord cu care trebuie să vă întâlniți.
Dac Kien se așteptase la multe lucruri: un coleg de la examinări venit să-i facă o vizită de curtoazie, un magistrat imperial de la Dong – Jing chemând-o la ordin în altă parte, chiar mai departe de capitală; sau poate cineva din familia ei, mama sau sora ori soţia unchiului, venită să-i reamintească de greșeala de a se fi sacrificat pentru cariera ei.
Dar nu se așteptase la cineva străin: o femeie cu tenul destul de oacheș cât să fie ea însăși vietnameză, cu buzele palide și subţiri, ochii
rotunzi ca luna plină. O mexicană. O străină… Dac Kien își opri gândul înainte să ajungă prea departe.
Căci femeia nu purta bumbac, nici pene, dar veșmântul de mătase tipic pentru o casnică xuyan și cele cinci daruri de nuntă (toate din aur pur, de la colier până la brăţări) străluceau precum stelele pe tenul ei negricios.
Privirea lui Dac Kien coborî spre curba pântecului: o umflătură rotundă atât de voluminoasă, încât strica armonia siluetei.
– Bine ai venit, soră mai mică. Eu sunt Dac Kien, Mare maestru al armoniei designului al acestui habitat.
Folosise tonul formal și adresarea oficială pentru un străin.
– Soră mai mare…
Ochii femeii mexicane erau străbătuți de vinișoare roșii, fiind înfipţi adânc în obrajii bucălaţi.
– Mă numesc, spuse ea, punându-și mâna la burtă ca și cum ar fi vrut să și-o smulgă, Zoquitl.
Numele îi ieși de pe buze ca un suspin, accentul vocii coborând în profunzimile limbii ei materne.
– Mă numesc Zoquitl.
Privirea i se pironi undeva în sus și începu să vorbească repede, sacadat, de parcă repeta o frază învăţată pe dinafară și rostită de multe ori.
– Eu sunt pântecele și leagănul, născătoarea și purtătoarea Minţii.
Stomacul lui Dac Kien se contractă de parcă i-ar fi dat cineva un pumn.
– Aţi venit prea devreme. Nava…
– Nava trebuie să fie gata!
Exclamaţia o luă prin surprindere. Toată atenţia ei fusese concentrată pe femeie –Zoquitl – și pe motivul pe care l-ar fi avut să vină la ea. Acum se forţă să se uite spre celălalt pasager al navei: un bărbat xuyan în jur de treizeci de ani. Accentul lui părea să fie din regiunea Anjiu, de pe a cincea planetă, hainele sale – cu insigna cu potârniche și butonii de aur – erau cele ale unui oficial mărunt de rangul al șaptelea, dar erau marcate cu simbolul yin-yang, de un alb orbitor și negru ca noaptea pe mătase.
– Sunteţi maestru de nașteri, spuse ea.
– Este o onoare, răspunse el, făcând o plecăciune.
Chipul îi era aspru, colţuros, cu unghiuri după cum pica lumina ici și colo, buze subţiri și pomeţi înalţi.
– Iertaţi-mi bruscheţea, dar nu este timp de pierdut, adăugă el.
– Nu înţeleg…
Dac Kien se uită din nou la femeie, ai cărei ochi erau sticloși de durere.
– Vine înainte de vreme, spuse ea sec și nu se referea la venirea lor aici.
Maestrul de nașteri dădu din cap.
– Cât mai e?
– O săptămână, cel mult, se schimonosi maestrul de nașteri. Nava trebuie să fie gata.
Dan Kien simţi un gust metalic în gură.
Nava era departe de a fi terminată și, asemenea unei statui de jad, nu putea fi nici grăbită, nici corectată, nici făcută de mântuială. Dac
Kien și echipa ei o proiectaseră special pentru Mintea din pântecele lui Zoquitl: plecând de la specificaţiile pe care i le dăduseră alchimiștii imperiali, de la balanţa delicată a umorilor, ochilor și cărnii care alcătuiau fiinţa purtată de Zoquitl. Nava nu avea să răspundă la nimic altceva: doar Mintea lui Zoquitl va fi capabilă să preia camera inimii, să anime nava și s-o poarte în adâncimi, acolo unde călătoriile interstelare erau posibile.

 

Traducere din limba engleză de MARIA DRĂGUȚ

Fragment din povestirea “Nașterea Navei” de Aliette de Bodard publicată în revista Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația Nr.8.

Povestire extrasă din volumul The Year’s Best Science Fiction, vol. 8,
în curs de apariţie la Editura Nemira.

Tags: , , , ,
2433 vizualizari

Lasă un comentariu