Aducătorul de Pace – Gardner Dozois

CPSF Nr. 14 / ianuarie 2014  | 28.01.2014

Aducatorul de PaceUndeva către răsărit, încă invizibili, se aflau munţii, iar înapoia lor era oceanul pe care-l visase, clipocind tăcut prin orășelele din dealurile colbuite ale Pennsylvaniei, orașele miniere devenite acum, pe neașteptate, porturi.

ROY VISASE OCEANUL, AȘA CUM SE ÎNTÂMPLA ADESEA. Când s-a deșteptat în dimineaţa aceea, vântul suspina printre copacii de afară ca murmurul neobosit al valurilor și, pentru o clipă, s-a crezut înapoi acasă, în clădirea de cărămidă din apropierea plajei, nimic nu se întâmplase, iar speranţa pulsa fierbinte în el; ca o rană deschisă.

– Mamă? a rostit el.

S-a ridicat în capul oaselor și a coborât picioarele, așteptându-se să atingă cu tălpile blana caldă a lui Toby, câinele său. Toby dormea întotdeauna lângă pat, însă deja totul se strica și se schimba, îndepărtându-se, iar el a clipit din ochii lipiţi de somn spre razele subţiri și albastre care pătrundeau prin ferestruica podului, a simţit tăria vechiului pat de armată și și-a dat seama că nu era acasă, că nu mai exista „acasă“, că pentru el n-avea să mai existe așa ceva niciodată.

A împins păturile și s-a ridicat în picioare. În mansardă era teribil de frig – iarna ceda greu, cea mai teribilă iarnă pe care și-o amintea – și scândurile negeluite ale podelei i-au ars tălpile ca gheața, dar nu mai putea rămâne în pat, nu acum.

Nici unul dintre ceilalţi copii nu se trezise încă; s-a strecurat printre celelalte paturi – lovindu-se accidental de câte unul, al cărui ocupant se foia, gemea și începea să sforăie în alt registru – și a străbătut umbrele cavernoase până la singura fereastră înaltă. Dacă se ridica pe vârfuri, putea ajunge până la ea. A izbutit s-o deschidă, și lemnul vechi al tocurilor a scârțâit în semn de protest, iar praful tencuielii s-a ridicat, și Roy s-a înfiorat când vântul rece al zorilor a pătruns înăuntru, izbindu-i fața, trăgându-l de păr cu degete invizibile și năpustindu-se pe lângă el ca să bântuie mansarda aidoma unui copil zburdalnic lăsat la joacă.

Briza mirosea a rășină de conifere și pământ umed, nu a sare și valuri, iar ciripelile pătrunse odată cu ea erau ale pitulicilor și gaiţelor albastre, nu țipetele lugubre ale pescărușilor… dar chiar și așa, când și-a suit coatele pe pervaz și s-a străduit să privească afară, cu mintea încă plină de cioburile sfărâmate ale visurilor, se aștepta pe jumătate să zărească dedesubt oceanul, întinzându-se până la orizont, trimițând vălurele să clipocească răbdătoare de peretele casei. Însă a văzut doar copacii din preajmă, ridicând braţe care se conturau pe cerul sur, hambarul și curtea fermei, toate încă pierdute în penumbră, câmpurile înconjurătoare, dunga de asfalt tocit a șoselei, colinele împădurite rostogolindu-se în depărtare.

O ceață argintie se adunase în zonele mai coborâte, retrăgându-se în fâșii spectrale de-a lungul văioagelor.

Nu încă. Oceanul nu-l urmărise aici… nu încă.

Undeva către răsărit, încă invizibili, se aflau munţii, iar înapoia lor era oceanul pe care-l visase, clipocind tăcut prin orășelele din dealurile colbuite ale Pennsylvaniei, orașele miniere devenite acum, pe neașteptate, porturi. Acolo aștepta Atlanticul, oprit, cel puţin pentru moment, de peretele ghebos al Apalașilor, la vreo șaizeci și cinci de kilometri de aici, deși mai apropiat acum cu mulți kilometri de terenuri și orașe înecate decât fusese cu numai trei ani în urmă.

În dimineaţa aceea îndepărtată, el fusese lângă dig, jucând un joc pe care-l uitase între timp, privind cum valurile se mișcau cu unde lente și uleioase, aidoma unui metal lichid, privind cum talazurile se apropie… și se apropie… și se apropie… La început fusese surescitat, văzând cum oceanul urcase deasupra liniei fluxului, mai sus decât îl văzuse vreodată, apoi, când apa acoperise întreaga plajă și începuse să lingă răbdătoare baza digului, se neliniștise, pentru ca după aceea, când oceanul continuase să se înalțe către vârful digului, începuse să se sperie…Oceanul continuase, urcând lent și inexorabil, înghițind uscatul într-un ritm lent, fără să se oprească, avansând mereu, și mereu, urcând tot mai sus… Când trecuse de vârful digului și pornise pe scurta pantă gazonată către casa lui, trimițând degete transparente în explorare până aproape de picioarele băiatului, el zbierase, se răsucise și fugise disperat în susul pantei, strigându-și isteric părinţii, iar oceanul îi urmase răbdător îndeaproape.

O „transgresiune marină“, o numiseră savanţii. Oamenii obișnuiţi o numiseră, cumva inevitabil, Potopul. Oricum i-ai fi spus, anulase pentru totdeauna vechea lume. Savanţii discutau de mulţi ani despre o asemenea posibilitate – unii dintre ei chiar arătând că temperatura avea deja valori similare celor de la apogeul ultimei perioade interglaciare. Și continua să se încălzească – dar puțini bănuiseră cât de rapid se puteau topi gheţurile Antarcticii. De mai multe ori în decursul acelor săptămâni haotice, vreun King Canute științific prezisese că partea cea mai rea se terminase, că nivelul apelor avea să crească până aici, și nu mai sus… însă de fiecare dată oceanul trecuse mai departe, avansând kilometru după kilometru în interiorul uscatului cu fiecare flux succesiv, crescând cu aproape o sută de metri în decursul unei veri dezastruoase, acoperind șesurile de pe tot globul, până nu mai rămăsese nici unul. În Statele Unite, apele înghițiseră majoritatea coastei estice din răsăritul Apalașilor, coasta vestică la apus de Sierra și Cascades, mare parte din Alaska și Hawaii, Florida, coasta Golfului, estul Texasului, mușcaseră adânc din ținuturile joase ale văii Mississippi și pătrunseseră cu degete subţiri în nord, spre Iowa și Illinois, cauzând revărsarea Marilor Lacuri și a lui St Lawrence. Munţii Verzi, Munţii Albi, Adirondack, Poconos Catskill, Ozark, lanţurile coastei pacifice – toți munţii fuseseră transformaţi în arhipelaguri înconjurate de apele invadatoare.

Traducere din limba engleză Mihai Dan Pavelescu
 
Fragment din povestirea The Peacemaker, de Gardner Dozois, publicată integral în Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice (CPSF) Anticipatia Nr.14.

 

The Year's Best Science Fiction (vol. 7)Fuga vanatoruluiRazboinicii

 

Tags: , ,
1652 vizualizari

Lasă un comentariu